Karla, tânăra artistă recent intrată în portofoliul Global Records, colaborează cu Monoir, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători români, și lansează primul ei single: „Lonely”.
După colaborări de success cu Gino Manzotti și Maxx (DJ Project), pentru cover-ul “Every Breath”, dar și cu proiectul Romanian House Mafia, unde și-a lăsat amprenta pe remake-ul piesei “One Day”, Karla își suprinde fanii cu prima sa lansare. Piesa “Lonely” a fost produsă și compusă de către Cristian Tarcea, alături de Quick, iar pentru videoclip artiștii au lucrat cu Cătălina Crișan, Mircea Vlad, Jimachez, Film House & Niciozifarafilmare.
„Piesa ‘Lonely’ înseamnă pentru mine începutul unei cariere și indeplinirea visului meu. Este o piesă cu un impact puternic asupra mea, și sper să aibă același efect pentru toată lumea. Colaborarea cu Monoir este una deosebită pentru mine, care cu siguranță va duce la o prietenie, iar în viitor, la alte colaborări” a spus Karla.
„Lonely este o senzație pe care am avut-o și pe care am încercat să o exprim muzical, cât mai simplu și fără să mă gândesc prea mult. Totul a început când am coborât până la Quick în studio înainte să plec de la București, și l-am rugat să-mi dea play la ceva idei de-ale lui. După câteva căutări și play-uri, am spus stop la ce avea să fie Lonely. Mi-a plăcut, elementele erau acolo cât și starea, așa că am început să trag voci. A doua zi cum am ajuns acasa am intrat în studio și evident, în piesă. După ce am finalizat totul, extra spice-ul pe care l-am adăugat a fost Karla, vocea care a dat contrastul de care avea nevoie piesa și mă bucur că am făcut asta împreună” a comunicat Monoir.
Venită recent în echipa Global Records, Karla s-a făcut remarcată datorită timbrului său special. Artista în vârstă de 19 ani a notat colaborări importante cu artiști români, fiind deja apreciată de public pentru talentul său.