Consilierii județeni au aprobat astăzi, în unanimitate, participarea județului Suceava la evenimentul România salută Viena de pe data de 16 iunie.
În piața Am Hof din Viena se va desfășura un târg axat pe turism, cultură, meșteri populari, gastronomie și istoria Bucovinei.
Președintele GHEORGHE FLUTUR a precizat că vor avea loc concerte, spectacole de dans şi prezentări ale portului popular susținute de artiști suceveni și de Ansamblul Ciprian Porumbescu.
Cu o zi înainte, pe 15 iunie, delegația suceveană va participa la manifestări de comemorare Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu, precum și la întâlniri cu oficialități austriece, cu reprezentanți ai mediului de afaceri și din turism.
Delegația suceveană va avea 59 de persoane, iar costurile pentru participarea la aceste evenimente vor fi de 96 mii lei.