Inspectoratul Școlar Suceava a anunțat că au fost depuse 2.528 contestații după afișarea primelor rezultate obținute la bacalaureat.
La proba scrisă de limba și literatura română au fost depuse 853 contestații, la proba obligatorie a profilului 933, la proba la alegere 740, iar la proba de limba și literatura maternă 2 contestații.
Rezultatele finale vor fi afișate duminică.
Înainte de recorectare, procentul de promovabilitate în județul Suceava este de 65,4 %.