Judecătorii Tribunalului Suceava nu acceptă să le fie tăiate pensiile speciale și, în semn de protest față de decizia Guvernului, suspendă, în această săptămână, activitatea de judecată.
Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Suceava, întrunită faţă de iminenţa abrogării dispoziţiilor care consacră pensia de serviciu a magistraţilor, face apel la puterile legislativă şi executivă, în sensul respectării Constituţiei, care prevede că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Protestatarii spun că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a stabilit că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor contravine principiului independenţei justiţiei.
De asemenea, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a statuat că durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege.