Jean Gavril lansează astăzi o nouă piesă, Unde ești tu, care a fost inspirată de perioada în care se afla la mare distanță de actuala lui soție, Bianca. Așa că pregătiți-vă emoțiile și vibrațiile sufletului, pentru că Jean va face prezența cu toate acestea în cele trei minute ale piesei.
Oricare ar fi căutarea ta, fie că este vorba de o persoană pe care o iubești, de zilele de vară sau de dorul care te cuprinde când te gândești la unul dintre prietenii tăi cei mai buni, Unde ești tu va fi, cu siguranță, alegerea potrivită din căștile tale.
Piesa „Unde esti tu” a fost compusă și înregistrată în studiourile Hahaha Production alături de producătorul Șerban Cazan + Gabriel Stănoiu și colegul meu de trupă chitarist Angus Mihai. Este o piesă simplă ce a fost inspirată din perioada în care încă eram la distanță față de Bianca, iar ea era plecată la studii în țări străine, departe de mine și de casă.
Piesa spune povestea oricărui cuplu aflat la început de drum și portretizează greutățile prin care noi, oamenii, trebuie să trecem în această căutare continuă a scopului nostru pe Pământ. Este o piesă sensibilă și ritmată ce te poartă într-un vibe contemplativ, easy going.
Sunt foarte fericit că am făcut ceva ce nu am mai făcut niciodată într-o piesă de-a mea, și anume că am dansat, mai ales alături de una din cele mai promițătoare dansatoare și coregrafe din țară, Luana Chebeleu. Muzica și dansul sunt ceva ce ne leagă pe toți și ne aduc fericire în viața noastră, ața cum am simțit și noi atunci când am pregătit acest videoclip pentru voi, filmat de Răzvan Leucea și Șerban Vasilescu., spune Jean Gavril.
Piesa poate fi ascultată pe toate platformele digitale, iar tu poți vedea și clipul, AICI: