În data de 09 septembrie 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, poliţiştii Postului de Poliţie Pătrăuţi şi luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat 6 percheziţii domiciliare pe raza comunei Pătrăuţi dar şi în municipiul Suceava, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului şi infracţiuni cu violenţă.
Gruparea, formată din mai mulţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, s-a cristalizat începând cu luna mai 2015 desfăşurându-şi activitatea infracţională pe raza comunei Pătrăuţi dar şi în zona limitrofă spre comunele Dărmăneşti şi Mitocu Dragomirnei.
Percheziţiile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal care a reunit mai multe cauze de tâlhărie şi furt în care membri grupării erau bănuiţi de comiterea faptelor.
Astfel, în noaptea de 29/30 mai 2015, în jurul orelor 01:00, în timp ce dormea în locuința sa din comuna Pătrăuți, un bătrân a fost victima unei tâlhării, autorii sustrăgând 10.000 lei și 1600 dolari SUA, după ce iniţial au ameninţat, imobilizat şi agresat victima.
Ulterior, în noaptea de 09/10.08.2015, membrii grupării au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința un alt bărbat din comuna Pătrăuți, județul Suceava, de unde au sustras suma de 10.000 lei, bijuterii din aur și alte bunuri.
În urma desfăşurării activităţilor investigative şi de cercetare penală şi a efectuării percheziţiilor domiciliare, s-a asigurat material probatoriu şi s-a documentat activitatea infracţională a cinci persoane, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani şi o femeie de 23 ani, din comuna Merei, judeţul Buzău.
Prin extinderea cercetărilor, s-a stabilit că în perioada mai – septembrie 2015 bărbaţii au comis cel puţin două tâlhării şi trei fapte de furt, în sarcina acestora reţinându-se şi infracţiunea de conducere fără a poseda permis de conducere.
Pentru femeia de 23 ani, din comuna Merei, judeţul Buzău, poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de favorizare a infractorului.
De asemenea, în urma percheziţiilor au fost indisponibilizate în vederea confiscării, două autoturisme, în valoare estimată de 20.000 euro.
S-a recuperat parțial prejudiciul și au fost identificate și alte bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni.
Toate cele cinci persoane, cei patru bărbaţi de 20, 21,23 şi 35 de ani, precum şi tânăra de 23 de ani au fost reținute de poliţişti şi introduse în arestul IPJ Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,tâlhărie calificată”, ,,furt calificat”, complicitate la tâlhărie calificată şi furt calificat, ,,conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere” şi ,,favorizarea infractorului” urmând să fie prezentate Judecătoriei Suceava cu propuneri pentru măsuri preventive.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul operativ al DIPI şi cu sprijinul tactic al Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.