Proiectul de refacere a statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare de lângă Cetatea de Scaun Suceava întârzie, primarul ION LUNGU declarând că proiectul tehnic este la avizare la Ministerul Culturii.
El a precizat că se va implica personal pentru deblocarea situației, adăugând că la Ministerul Culturii este “o birocrație de nedescris”.
Proiectul de refacere a statuii lui Ștefan cel Mare prevede refacerea monumentului și amenajarea parcului limitrof cu bănci și iluminat, care vor costa 260 de mii de euro.