Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei, au intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la anexele ce aparţin Parohiei comunei Şaru Dornei.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe clădiri anexe, existând pericolul de propagare la casa parohială, la alte anexe învecinate şi la un depozit de lemn de foc în aer liber.
Nu s-au înregistrat victime.
Au ars acoperişul adăpostului de animale pe 80 mp, magazia de lemne pe 30 mp, garajul pe 30 mp, magazia de materiale pe 60 mp şi acoperişul bucătăriei de vară pe 50 mp.
Au mai ars un autoturism, două cositori, o drujbă, anvelope auto, materiale textile, scule diverse, materiale pentru construcţii, aproximativ 10 tone de fân, 10 mc de cherestea, 10 mc lemn de foc şi alte bunuri.
S-au degradat pereţii adăpostului de animale pe o suprafaţă de 120 mp şi bunuri din bucătăria de vară (mobilier, textile şi altele).
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Pompierii au salvat casa parohială, restul anexelor gospodăreşti, depozitul de lemn de foc în aer liber şi patru iepuri.