full screen background image

Incendiu în Rădăuţi

Militarii Detaşamentelor de Pompieri Rădăuţi şi Suceava şi ai Gărzilor de Intervenţie Siret şi Solca au intervenit cu 8 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoservice, din municipiul Rădăuţi.

 

incendiu-casa

 

La faţa locului a intervenit şi Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cu inspectorul şef – generalul de brigadă Ion Burlui, care a preluat comanda operaţiunilor.

 

 

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la astereala acoperişului şi la elementele combustibile ale instalaţiei de încălzire, existând pericolul de propagare la întreaga hală şi la vecinătăţi.

 

 

Lăudabilă a fost intervenţia personalului, care după ce a anunţat incendiul la 112, nu s-a pierdut cu firea şi, până la sosirea echipajelor profesioniste, a acţionat cu mijloacele de primă intervenţie, evacuând din hala incendiată autovehiculele şi butoaiele cu lichide combustibile.

 

 

Au ars astereala din lemn pe 50 de metri pătraţi, generatorul de aer cald, precum şi elemente combustibile din tabloul electric al generatorului şi al unui cric pneumatic.

 

 

Flăcările au degradat pereţii clădirii pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, planşeul din tablă pe 50 de metri pătraţi, învelitoarea acoperişului, din tablă, pe 100 de metri pătraţi, trei ferestre din PVC şi alte bunuri.

 

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un aparat electric de încălzire, lăsat sub tensiune.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *