Jandarmeria Suceava a fost informată marți că o femeie de 69 ani din Iași s-a rătăcit în zona împădurită din satul Teșna, comuna Coșna.
Femeia a plecat în pădure să culeagă ciuperci, însă la un moment dat s-a depărtat de grupul de culegători, nu a mai răspuns la strigătele lor, iar aceştia au decis să solicite sprijinul autorităţilor.
Pentru căutarea femeii au acţionat jandarmi, un polițist, lucrători ISU și salvamontiști însoțiți de câinele de căutare-salvare.
Căutarea a fost îngreunată de terenul accidentat și de faptul că nu s-a putut lua legătura telefonică cu persoana rătăcită.
După 7 ore, femeia a fost găsită în apropierea drumului forestier de lângă pârâul Teșnița din Coșna.
Persoana în cauză nu a solicitat îngrijiri medicale, fiind condusă la casa de vacanță unde era cazată.