full screen background image

HS Timber Productions închide fabrica din Siret și reduce activitatea la cea din Rădăuți

HS Timber Productions a anunțat restructurarea operațiunilor sale din județul Suceava, începând cu data de 1 aprilie.

 

În fabrica din Rădăuți, operațiunile din secția de cherestea vor fi întrerupte.

Producția de stâlpi și grinzi din Rădăuți va rămâne în funcțiune.

Fabrica de panouri de lemn masiv din Siret, care prelucrează cherestea de la fabrica din Rădăuți, va fi închisă în totalitate.

În urma acestor restructurări, 600 angajați își vor pierde locurile de muncă.

Conducerea HS Timber Productions a precizat că principalele motive ale acestor schimbări sunt mediul legislativ instabil și măsurile restrictive de pe piața lemnului.

Achiziția de lemn rotund pe piața din România a fost limitată în urmă cu 5 ani, iar Ucraina și Rusia nu mai sunt disponibile pentru achizițiile de materie primă, din cauza interdicțiilor de export.

Conducerea companiei spune că întârzierile lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare și birocrația tot mai mare „fac ca importurile de lemn din alte state membre ale Uniunii Europene să fie foarte dificile”, în timp ce producția de energie verde și vânzarea de certificate verzi “sunt extrem de anevoioase”.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *