Președintele Consiliului Județean Suceava GHEORGHE FLUTUR speră ca, până la vară, locuitorii din Vatra Dornei să beneficieze de gaz metan.
El a declarat că, până atunci, vor fi finalizate lucrările la magistrala de gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei și că Primăria stațiunii va încheia proiectul tehnic pentru transport – distribuție.
În prezent, mai sunt de executat 800 metri de traseu al conductei, materialul tubular fiind depozitat în zonă.
“A fost un proiect destul de greu, dar este cert că în această vară gazul metan va ajunge la Vatra Dornei” a conchis FLUTUR.