Pe 15 iunie, de Ziua Culturii Fălticenene, Asociația Fălticeni Cultural lansează Gala 10 pentru Fălticeni la categoriile Literatură, Sport, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Asistență socială și umanitară, Jurnalism, Artă teatrală și Educație.
Asociația lansează comunității fălticenene invitația de a nominaliza activitatea persoanelor, asociațiilor sau instituțiilor care se încadrează în categoriile menționate.
Nominalizările sunt așteptate pe adresa asociatiafalticenicultural@yahoo.com până vineri – 10 iunie.
Gala va avea loc pe 15 iunie de la ora 19.30, înaintea concertului extraordinar al Filarmonicii George Enescu Botoșani.
În aceeași zi mai sunt programate vernisajul expoziției de pictură MIHAIL GAVRIL și spectacolele de teatru Făt Frumos din lacrimă și Comedie cu olteni ale Ateneului Național din Iași.
De la ora 20,30 iubitorii de artă vor fi invitați în fața Primăriei Fălticeni, unde va avea loc concertul Filarmonicii George Enescu Botoșani, invitați de onoare fiind grupul vocal Dimma’s și soprana NICOLETA MAIER.
Accesul la toate evenimentele de pe 15 iunie va fi gratuit.
ACEEAȘI TEMĂ:
Sportivi și antrenori premiați de Primăria Fălticeni