full screen background image

Fundația Umanitară ASSIST a donat trei manechine de resuscitare cardiopulmonară și trei brațe multivenoase de injecție către ISU Suceava

Pe data de 16 aprilie, Fundația Umanitară ASSIST a donat trei seturi de manechine CPR pentru instruirea personalului paramedical din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Donația, în valoare totală de 58.000 de lei, are ca scop creșterea gradului de pregătire al paramedicilor și voluntarilor din județ în acordarea primului ajutor. Cele trei seturi cuprind manechine de resuscitare cardiopulmonară și brațe multivenoase pentru injecție, fiind reprezentări realiste ale zonelor de acțiune din corpul uman.

Fondurile necesare pentru realizarea acestei donații au fost colectate în luna decembrie a anului trecut, în cadrul Concertului Caritabil de Crăciun organizat de Fundația Umanitară ASSIST. Totalul donațiilor din partea publicului a ajuns la valoarea de 18.087 de lei, iar ASSIST Software a donat valoarea dublată a acestor contribuții. Necesarul de 58.000 de lei a fost completat de Clinica de Oftalmologie NOVAOPTIC cu 1.500 de lei și de donațiile online ulterioare.

Manechinele de resuscitare cardiopulmonară sunt instrumente esențiale pentru pregătirea salvatorilor de vieți care răspund cu promptitudine apelurilor și urgențelor din comunitatea locală. O instruire adecvată se realizează prin practică, iar aceste echipamente le oferă posibilitatea de a exersa procedurile CPR și de management al căilor respiratorii cu o acuratețe sporită. În plus, brațele multivenoase de injecție sunt primele de acest fel din dotarea ISU Suceava și permit exersarea administrării tratamentelor intravenoase, deoarece oferă o simulare realistă a anatomiei brațului uman.

De această donație vor beneficia subunitățile pompierilor militari din Suceava, Rădăuți și Vatra   Dornei, pentru a spori gradul de pregătire al salvatorilor de pe întreg teritoriul județului Suceava. La momentul predării donației au fost prezenți numeroși pompieri și paramedici, în frunte cu maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, care a declarat: “Iată că acea minunată campanie de Crăciun s-a concretizat, iar astăzi avem aici 3 seturi de manechine care ne vor ajuta atât pe noi, cât și pe ceilalți care doresc să învețe din tainele acordării primul ajutor medical și să devină îngeri salvatori pentru populația aflată în nevoie.”

Pe lângă faptul că vor folosi la instructajul paramedicilor, aceste manechine vor ajunge și în școlile din județ. Fundația Umanitară ASSIST a facilitat un protocol de colaborare între Inspectoratul Școlar Județean Suceava și ISU Suceava, pentru a organiza sesiuni de instruire în școli. Astfel, la predarea donației s-au alăturat și prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct si prof. Ursulean Dumitru, inspector școlar pentru disciplinele tehnice. Cursurile vor fi realizate la cerere de către fiecare școală în parte, cu scopul de a familiariza elevii cu tehnicile de prim ajutor, oferindu-le abilitățile necesare pentru a interveni eficient în situații critice.

Cătălina Micliuc, vicepreședinte al Fundației Umanitare ASSIST, a afirmat: “Ne bucură foarte mult colaborarea dintre cei doi piloni ai comunității locale – ISU Suceava și Inspectoratul Școlar Județean, care împreună vor multiplica efectul pe care ne dorim să-l aducem în comunitate, contribuind la formarea de voluntari din rândul elevilor suceveni.”

 

 

CITEȘTE ȘI

Compania suceveană ASSIST Software expune în Las Vegas, la cel mai important târg de tehnologie din lume

 

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *