full screen background image

VIDEO / „Film în Sat” – ediție de succes la Dolhasca

Actorul TOMA CUZIN, cunoscut pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinţi”,  împreună cu Asociaţia „Cuzin Toma – Dacă eu pot, poţi şi tu”, organizează, în acest weekend, la Dolhasca, Festivalul de Artă „Film în Sat”.

Evenimentul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi susţinut de Primăria şi Consiliul Local Dolhasca.

„Pornind de la propria experienţă de viaţă a lui Cuzin Toma, prin aducerea filmului românesc în vatra satului vrem să motivăm tinerii din mediul rural să aspire spre perspective noi, să evolueze în plan socio-educaţional şi cultural. Pentru că, da, despre cultură este vorba. Pe ea vrem s-o reîntoarcem la origini, în sate şi în micile oraşe de provincie. Iar când spunem cultură, cuprindem tot. Artă, istorie, ştiinţă. Căci filmul este acea ramura artistică ce uneşte tot ceea ce ţine de identitatea unui popor. Tradiţii, obiceiuri, istorie. Vom avea proiecţii de filme bune, în aer liber şi invitaţi surpriză din rândul marilor actori şi regizori, care vor avea interacţiune cu publicul. Aducem şi covorul roşu, dar şi muzică bună, desprinsă din folclor pentru popor, asezonată, pe alocuri, cu influenţe underground. Avem ateliere creative şi interactive, pentru adulţi şi copii, deopotrivă, avem mâncare bună, cu o zonă de food court care va satisface toate poftele gurmanzilor şi avem şi chef să ne distrăm împreună, îmbinând perfect cultura cu voia bună” a spus Toma Cuzin.

 

Primarul din Dolhasca, DUMITRU ISACHI, a salutat inițiativa, precizând că Festivalul de Artă „Film în Sat” reprezintă o ofertă culturală importantă pentru locuitorii acestui oraș.

 

 

 

Iată programul detaliat:

Vineri, 23 septembrie

Ora 17:00 Deschiderea festivalului – întâlnire cu actorul Cuzin Toma şi invitaţii săi

Ora 18:00 Recital al fanfarei din Dolhasca

Ora 19:30 Proiecţie de film: Visul lui Adalbert – regia: Gabriel Achim

Ora 21:00 Sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul Toma Cuzin şi actorii din film.

Ora 21.30 Show live DJ Grim Ex

Sâmbătă,24 septembrie

Ora 11:00 Ateliere de dans pentru copii

Ora 12:00 Ateliere de teatru pentru copii

Ora 13:00 Ateliere de percuţie pentru copii

Ora 15:00 Proiecţii filme de scurtmetraj: o retrospectivă a filmului românesc de scurtmetraj, realizată de criticul de film Irina – Margareta Nistor. Superman, Spiderman sau Batman” – regia: Tudor Giurgiu; „Călătorie la oraş” – regia: Corneliu Porumboiu; „Cai putere” – regia: Daniel Sandu; „Cadoul de Crăciun” – regia: Bogdan Mureşanu

Ora 17:00 Dans şi distracţie, alături de artişti locali.

Ora 19:00 Proiecţie de film: „#DogPoopGirl” – regia: Andrei Huţuleac

Ora 21:00 Sesiune de întrebări şi răspunsuri. Interacţiune între public şi invitaţi

Ora 21:30 Concert Argatu’

Duminică, 25 septembrie

Ora 14.00 Spectacol de teatru – „O caut cu lumânarea” , adaptare după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia şi interpretarea lui Răzvan Bănuţ.

 

 

 

PE ACEEAȘI TEMĂ:

„Film în Sat” la Dolhasca, cu actorul Toma Cuzin

 

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA!

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *