Între 8 și 28 mai se desfășoară la Universitatea Ștefan cel Mare festivalul Zilele și Nopțile Studențești, cel mai mare festival studențesc anual din Suceava.
Manifestările sunt organizate de Asociația Studenților din Universitatea Suceava și Casa de Cultură a Studenților.
Cea de-a 7 –a ediție a festivalului înseamnă suspans, adrenalină, distracție și evenimente ce antrenează mintea și spiritul studenților și viitorilor studenți suceveni.
Activitățile includ concerte, seri de film în aer liber, activități sportive, petreceri nocturne și concursuri.
Festivalul Zilele și Nopțile Studențești debutează cu Marșul Absolvenților USV ( eveniment în premieră ) și cu un concert Voltaj, pe esplanada din centrul orașului.