full screen background image

Expoziţie „Paştele în Bucovina” la Cernăuți

Serviciul  Etnografie din cadrul Muzeului Bucovinei organizează, în perioada 4 aprilie – 4 mai la Cernăuţi, expoziţia „Paştele în Bucovina” care cuprinde imagini cu ouă încondeiate ilustrând diversitatea motivelor tradiţionale încărcate de simboluri specifice Bucovinei, zonă în care meşteşugul încondeierii ouălor a devenit o adevărată artă.

În cadrul acestei manifestări culturale dedicate sărbătorilor pascale, va fi susţinută şi o conferinţă legată de semnificaţia celei mai importante sărbători de peste an şi de rolul pe care îl reprezintă obiceiurile şi tradiţiile pascale din Bucovina în promovarea şi transmiterea acestora tinerei generaţii.

 

Expoziţia are loc ca urmare a colaborării instituţionale între Consulatul General al României în Cernăuţi şi Muzeul Bucovinei, prin parteneriatul de susţinere a proiectelor culturale dedicate tradiţiilor pascale, considerând Anul Centenarului Marii Uniri un prilej de consolidare a relaţiilor între cele două instituţii şi de promovare a patrimoniului cultural naţional al românilor de pretutindeni.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *