full screen background image

Exercițiu ISU de proporții la Suceava

 

În perioada 28 – 30 iunie pompierii militari organizează, în municipiul Suceava, un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema  Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin pentru salvarea, evacuarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur de pământ în municipiul Suceava, cu victime multiple şi pagube majore, în zona Casei de Cultură.  Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie.

 

 

exercitiu_ISU1

 

 

Astăzi s-a derulat un exerciţiu de evacuare şi instalarea unei tabere de sinistraţi în zonele colegiilor Mihai Eminescu și Alexandru Ioan Cuza, iar mâine se va acționa pentru salvarea unor persoane din mediul acvatic, pe malul drept al râului Suceava, în aval de podul rutier de la bazar.

 

 

Exercițiul ISU va continua joi cu salvarea persoanelor surprinse de un seism în clădiri; misiuni de stingere a unor incendii în zona Casei Culturii; intervenţie pentru descarcerarea unor persoane, în urma unui accident rutier; verificarea sistemului de înştiinţare-alarmare la nivelul municipiului Suceava.

 

 

ISU recomandă să nu intrați în panică la auzul sirenelor și să nu intraţi în zona de acţiune a forţelor de intervenţie.

 

 

Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe 30 iunie, în intervalul orar 10 – 13 pe străzile Nicolae Bălcescu, Ciprian Porumbescu, Ştefan cel Mare şi Vasile Bumbac, iar parcarea subterană 2 îşi va întrerupe activitatea.

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza