Chiar înainte de Ziua Internațională a Femeii, Elena a lansat „Turboman”, prezentând publicului o altă versiune a sa. Sound-ul fresh al piesei compuse de Alex Pelin și Adi Colceru și vocea puternică inconfundabilă a artistei sunt completate de o poveste regizată de NGM Creative, în care protagoniștii caută echivalentul sentimentelor în culori, iar finish line-ul cursei este iubirea.
„Mi-a plăcut ideea din spatele piesei «Turboman», m-a atras povestea foarte tare. «Turboman» este despre dragoste, suflete pereche și ceea ce implică drumul spre acestea, o luptă despre regăsire și cucerire”, spune Elena.
Pe platoul de filmare artista s-a simțit foarte bine, deși a primit provocarea de a-și schimba look-ul. „M-am simțit foarte ciudat pentru că sunt de foarte mult timp roșcată și mi-a luat ceva să mă obișnuiesc. Filmările au durat 12 ore și ne-am organizat foarte bine pe platou cu echipa NGM. Au fost cele mai relaxante filmări de clip la care am participat”, adăuga Elena.