Programul de intervenţii la infrastructura rutieră din judeţul Suceava cuprinde, în acest an, 15 porţiuni de drumuri pe care se vor face tratamente bituminoase sau se vor turna covoare asfaltice.
Potrivit unei informări a Consiliului Judeţean, este vorba de peste 48 km de drumuri, lucrările efectuate însumând 22 milioane de lei.
Porţiunile pe care se intervine au fost alese în funcţie de starea de degradare, dar şi de importanţa lor în asigurarea fluenţei circulaţiei.
Pe lista de priorităţi au fost prinse drumuri judeţene din Fălticeni, Pocoleni, Ilişeşti, Mălini, Brodina, Ulma, Rădăuţi, Satu Mare, Izvoarele Sucevei, Pojorâta, Fundu Moldovei, Cacica, Botoşana şi Câmpulung Moldovenesc.
Intervenţii în regim de necesitate au fost prevăzute şi pentru Valea Moldovei, Mălini, Slatina, Şerbăuţi, Voroneţ şi Dorna Candrenilor.