Un echipaj al poliției de frontieră a depistat joi în apropierea frontierei de stat, in Falcău, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Bărbații respectivi nu vorbeau limba română, fapt pentru care au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două persoane sunt cetăţeni din Guineea Franceză şi Gambia, în vârstă de 25, respectiv 17 ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, pe jos, pe câmp.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale cei doi cetățeni urmează să fie predați, în baza acordului de readmisie, autorităților de frontieră ucrainene în vederea continuării cercetărilor.