full screen background image

Dezbatere publică „Turismul românesc: Între impas și oportunitate” la Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei a găzduit joi cea de-a 4 -a dezbatere publică „Turismul românesc: Între impas și oportunitate” organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Alianța pentru Turism, Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est și Asociația Națională a Antreprenorilor, cu scopul de a identifica soluții care să susțină turismul românesc ca axă prioritară de dezvoltare economică.

 

Evenimentul a fost moderat de CRISTINA CHIRIAC – președinta CONAF și DAN DOROFTEI – director executiv al Enayati Medical City.

Alături de reprezentanți din mediul public și privat din domeniul turismului, edili ai județului Suceava și antreprenori locali, organizatorii au punctat obstacolele care apar în revenirea domeniului turistic ca prioritate de dezvoltare economică.

Cei prezenți au acceptat provocările de a încerca să schimbe lucrurile împreună, fără a aștepta ajutorul statului.

“După mai bine de 18 luni, timp în care turismul românesc a fost în convalescență, după eforturi imense pentru a susține relansarea acestui segment economic, realitatea demonstrează ca există o legătură de cauzalitate și interdependență, între gradul de vaccinare, promovarea imaginii și revenirea turismului” a precizat CRISTINA CHIRIAC.

Președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est și prim-vicepreședintă CONAF, LILIANA AGHEORGHICESEI, a menționat că „prioritatea zero pentru noi este să salvăm turismul și agenții economici din toate sectoarele de activitate ale acestei industrii importante pentru economia națională”.

Președintele Alianței pentru Turism, DRAGOȘ ANASTASIU, a spus că „turismul reprezintă pentru România sectorul economic care dispune de un valoros potențial de dezvoltare, neexploatat încă suficient și o sursă de atracție atât a investitorilor, cât și a turiștilor străini”.

Vorbitorii au subliniat că – în raport cu potențialul turistic, dar și comparativ cu statele vecine – ponderea turismului românesc în Produsul Intern Brut este mică, la fel și profitul obținut de întreprinzătorii în turism.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *