Astăzi, la „Dis de dimineață”, am discutat despre cea de-a 16-a ediție a Târgului Agro Expo Bucovina 2018. În studioul Impact FM Suceava s-a aflat Camelia Goian, reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie Suceava.
Aceasta ne-a vorbit despre agenda completă a evenimentului:
La cea de-a 16-a ediție vor participa agenți economici din întreaga țară, astfel că, în perioada 22-25 martie, parcarea Selgros Suceava va reprezenta principalul loc de prezentare a utilajelor, echipamentelor şi materiilor prime. De asemenea, cei interesați pot găsi animale de rasă şi păsări, produse alimentare, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, furaje, nutreţuri concentrate, aditivi, flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri, sere şi altele.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Instituţia Prefectului și Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală