Delia Rus revine cu primul single pentru anul 2018. Este vorba de „Ochii la mine” o poveste de dragoste modernă, ce marchează de altfel și prima colaborare a artistei cu Tranda.
Toate detaliile despre piesă le-a oferit chiar Delia Rus: ”Piesa este produsă în spatele ușilor de la DeMoga, de Mădălin Roșioru, Florian Rus și Bogdan Todor, peste care, apoi cu timpul, mi-am pus și eu, ușor, ușor, amprenta. Colaborarea cu Tranda a completat tabloul, fiind artistul potrivit, bărbatul potrivit pentru a-mi da răspunsul pe care îl căutam. Este finalul unei povești pe care am trăit-o și care, cu timpul, s-a deteriorat, pentru că din doi nici unul nu poate sa mai ierte. Este momentul în care totul se dă pe față, o portiță rămâne cumva deschisă, dar sfârșitul este inevitabil. Inimile frânte și amintirile sunt singurele lucruri care rămân. Videoclipul este ca o concluzie pentru mine. Simt că am avut nevoie de o a treia persoană pentru a face trecerea dintre mine și Tranda, iar Otravă a fost perfect pentru asta. El are stările pe care nouă, cumva, ne este frică să le afișăm. E pierdut, consemnat, frânt. Iar asta se vede clar și în personajul din clip”.
Cum ți se pare colaborarea?