„All you need is love” – o sintagmă celebră cu care ne-am obișnuit.
Iubirea, prezentă în foarte multe forme, este parte din viața noastră și, chiar dacă suntem de acord că ea trebuie celebrată constant, în fiecare zi a anului, în luna februarie avem o ocazie în plus. Ziua de 14 februarie este recunoscută drept „Ziua Îndrăgostiților” la nivel mondial. Iar aici, pe frecvențele Impact FM Suceava, ne-am obișnuit ca în fiecare an să marcăm această zi alături de tine… sau, mai bine zis, alături de tine și perechea ta.
Așadar, pentru că în cuplu lucrurile sunt mereu mai frumoase, am pregătit un premiu pentru tine și pentru jumătatea ta. Trimite-ne chiar acum un mesaj privat pe pagina de facebook „Dis de Dimineață”, în care să se regăsească cea mai frumoasă declarație de dragoste la care te-ai gândit până acum! Dacă este scrisă cu drag, originală sau chiar amuzantă și pe un ton jucăuș, ai șansa să câștigi, chiar de Valentine’s Day, o cină romantică pentru două persoane, o noapte de cazare la elegantul Frontier Hotel din Siret plus multe alte facilități, cum ar fi mic dejun, acces la saună, elemente romantice și late check out!
Nu mai aștepta! Planurile în doi se fac din timp!
***
Tragerea la sorți a câștigătorului se va face în ziua de 14 februarie, dintre mesajele private trimise pe pagina de facebook „Dis de Dimineață”.
Data la care ascultătorul va intra în posesia premiului va fi stabilită de comun acord.
Premiul nu include cheltuieli de transport sau alte costuri dincolo de facilitățile menționate.