De la 1 martie la Serviciul Public Comunitar de Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Suceava vor fi puse în aplicare măsuri noi de eficientizare a activității ghișeelor de înmatriculări autovehicule și autorizări provizorii de circulație.
Acolo va funcționa un ghișeu ce va soluționa solicitări de înmatriculare a vehiculelor destinat doar persoanelor juridice, cu 414 programări săptămânale.
Alte două ghișee vor fi destinate persoanelor fizice, cu 680 programări săptămânale, iar pentru autorizări provizorii și radieri vehicule vor fi alocate aproximativ 500 programări ce vor fi gestionate de un al patrulea ghișeu.
Rezervările pentru înmatriculare se efectuează doar în sistem online.
Pentru persoanele fizice s-a ținut cont de expirarea valabilității certificatului de autenticitate RAR a autovehiculelor ( valabilitatea acestui certificat este de 60 de zile de la data eliberării ), dacă persoana are rezervare la RAR și nu deține numere provizorii pentru a putea deplasa autovehicului la stația RAR, precum și de alte situații de excepție temeinic justificate.
Pentru persoanele juridice s-a avut în vedere expirarea valabilității certificatului de autenticitate RAR, existența rezervării la RAR și dacă persoanele respective nu au numere provizorii pentru a se putea deplasa cu autovehiculul la stația RAR.
Totodată, pentru persoanele juridice au fost luate în considerare și motive strict economice : contracte ferme, rate bancare, rate leasing.