full screen background image

Daruri pentru copiii din centrele Fălticeni, Gura Humorului și Dolhasca

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, Asociaţia ”Alecs Group” Suceava şi Fundația Filantropică Medical Creștină ”CHRISTIANA”, cu sprijinul Palatului Copiilor Suceava, Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Suceava, împreună cu colectivul de cadre didactice alături de elevii unităților școlare ”Miron Costin” din Suceava și ”Mihai Halunga” din Hânțești au organizat Acțiunea caritabilă ”Daruri pentru toți copiii”.

 

 

Aceasta s-a desfășurat la 3 unități de asistență socială : Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni și Gura Humorului și la Centrul de Plasament de tip familial ”Sf. Gheorghe” din Dolhasca.

 

 

Elevii Școlii Gimnaziale ”Mihai Halunga” Hântești coordonați de prof. Mihai Greciuc, au încântat sufletele copiilor cu o scenetă de teatru religioasă închinată nașterii Domnului Isus Hristos, apoi elevii Școlii ”Miron Costin” coordonați de învățătoarea Ana Ștefură au oferit un scurt moment de colinde și dans.

 

 

Darurile de la Moş Crăciun au constat în dulciuri, rechizite școlare, produse de igienă și de întreținere.

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza