full screen background image

Cursuri și cazare pe serii la USV, în noul an universitar

În noul an universitar, facultățile Universității Ștefan cel Mare Suceava vor fi împărțite în 2 grupe, care vor urma învățământul fizic separat.

De asemenea, studenții căminiști vor fi cazați cu schimbul.

 

La schimbarea grupelor se va face dezinfecția tuturor spațiilor de studiu și de cazare.

 

În căminele USV vor fi cazați în aceeași cameră, pe cât posibil, studenți de la aceeași facultate, din același an și același program de studiu.

 

Activitatea la masterat, doctorat, învățământ la distanță, activitățile de cercetare și cele desfășurate în proiectele contractate se vor defășura, de regulă, față în față.

 

În cazuri motivate, decanul poate aproba desfășurarea cursurilor sau proiectelor didactice în mod online, iar rectorul poate aproba solicitările privind munca la domiciliu.

 

În următorul an universitar, orele de activitate față în față vor avea o durată de 45 minute, iar cele online de 50 minute.

 

Examenele, colocviile, restanțele, reexaminările, examenele de finalizare a studiilor, examenele de grad și oricare alte examinări, inclusiv cele de evaluare pe parcurs, se vor susține față în față, cu formații de studiu potrivite cu capacitatea sălilor în care se va desfășura examinarea.

 

Cantina USV va funcționa, în principal, asigurând servirea mesei doar la caserole, pentru a fi consumate în afara incintei.

 

Un număr limitat de locuri va putea fi asigurat la mesele din interior, în condițiile respectării normelor sanitare în vigoare.

 

Totodată, în anul universitar următor, menținerea burselor studenților nu va fi condiționată de prezență.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *