full screen background image

Cum arată top 3 din albumul anului 2021 – Global Album All Format Chart

Cântăreaţa britanică Adele a adăugat un nou premiu pe lista sa lungă de onoruri, după ce noul ei album, „30”, s-a clasat pe primul loc în Global Album All Format Chart pe anul 2021, au anunţat marţi reprezentanţii Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), informează Reuters, potrivit Agerpres.

Albumul „30”, care a ajuns pe primul loc în topurile muzicale din mai multe ţări ale lumii după lansarea sa din luna noiembrie, s-a clasat pe primul loc şi în alte două clasamente alcătuite de IFPI – Global Album Sales Chart şi Global Vinyl Album Chart, cel din urmă aflându-se la ediţia sa inaugurală.

După lansarea sa din noiembrie 2021, albumul ’30’ a depăşit pragul de 5 milioane de unităţi fizice vândute numai în anul 2021, în doar două luni”, au declarat reprezentanţii IFPI.

Albumul „Sour” al cântăreţei americane Olivia Rodrogo s-a clasat pe locul al doilea în topul 10 al Global Album All Format Chart şi a fost urmat de discul „Justice” al cântăreţului pop canadian Justin Bieber, clasat pe poziţia a treia.

„Voyage”, primul album de studio lansat de grupul suedez ABBA după o pauză de 40 de ani, a ocupat locul al doilea în topul 10 al Global Album Sales Chart, fiind urmat de materialul discografic „Attacca” al grupului K-pop Seventeen’s.

În topul dedicat albumelor pe vinil, primele trei locuri au fost ocupate de materialele discografice „30” (Adele), „Fine Line” (Harry Style) şi „Rumours” (Fleetwood Mac).




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *