Ieri a avut loc premiera piesei de teatru AUTOPORTRET, inspirat de Rose Ausländer. Spectacolul este prezentat de Teatrul Studențesc Fabulinus, în regia lui Cosmin Panaite și face parte din proiectul internațional ‘Selbstportrait – Versuche der Verortung’, finanțat de guvernul federal Germania, biroul pentru cultură și mass-media (BKM) și guvernul regional Bezirk Schwaben, biroul pentru parteneriatele europene, sprijinit de Consiliul Judetean Suceava și Consiliul Regional Cernăuți.
Tehnica abordată este una inedită și fresh pe scena din Suceava, iar temele promovate sunt foarte intime, textul fiind corelat cu experiența personală a actorilor. Spectacolul a fost SOLD OUT, iar echipa de organizare planifică deja următoarea reprezentație.
Dacă vi s-a făcut dor de teatru, astăzi se va juca piesa „𝐏𝐢S𝐢C𝐢”, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, la ora 19:00, spectacol concert pus la cale de Fără Zahăr, în regia lui Bobo Burlăcianu.