full screen background image

Cu mașina în șanț la Satu Mare

La 16.02.2017, ora 20.20, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că,  un tânăr din comuna Satu Mare, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat cu mașina într-un șanț.

 

 

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat într-un șanț de pe un drum comunal neclasificat, din localitatea Țibeni, comuna Satu Mare, un autoturism avariat și pe conducătorul auto, un localnic de 23 de ani, care prezenta leziuni la nivelul feței, însă produse în urma unei agresiuni.

 

 

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei de 16.02.2017, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea Țibeni, tânărul s-a întâlnit cu un localnic de 35 de ani, care, pe fondul unor discuții contradictorii, l-a lovit cu pumnul, provocându-i leziuni.

 

 

După scandal, agresorul a plecat spre domiciliu, însă tânărul s-a urcat la volanul autoturismului și l-a urmărit, ocazie cu care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în șanț.

 

 

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 23 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar bărbatul de 35 de ani, pentru comiterea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”, ce va fi soluționat procedural.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *