full screen background image

Conferința Comunității Educație pentru Știință la USV

Peste 200 profesori şi cercetători din România, Republica Moldova şi Ucraina participă, de astăzi până sâmbătă, la Conferința Comunității Educație pentru Știință, găzduită de Universitatea Ștefan cel Mare Suceava.

Manifestarea este organizată în colaborare cu Universitățile din București și Cluj-Napoca, precum și cu  Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară.

Cu acest prilej se vor desfășura 35 ateliere de lucru, mese rotunde, sesiuni de prezentări, dezbateri şi expoziţii interactive dedicate comunicării de bune practici în predarea și promovarea științelor.

Ediția din acest an este organizată sub titulatura „Scrutând viitorul : perspectivele educației STEM. Lecții din criză”, fiind un prilej de analiză și reflecție asupra modului în care educația pentru știință a evoluat în ultima decadă.

Printre subiectele prelegerilor amintim știința pentru mediu, fabricarea de montaje experimentale, astronomie, seismologie, explorarea planetelor, energii neconvenționale, chimie, biologie moleculară și realitate augmentată, dar și construirea carierelor, dezvoltare socio-emoțională și instruire multimedia.

 

PE ACELAȘI SUBIECT:

Programe de studiu pentru meseriile viitorului la USV

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *