MIHAI DIMIAN, rectorul Universității Ștefan cel Mare Suceava, atrage atenția asupra “inechităților la nivel național” în legătură cu distribuirea locurilor bugetate.
El și-a exprimat speranța că ministrul Educației Naționale, fostul rector USV VALENTIN POPA, va contribui cât mai curând la „îndreptarea situației”.
DIMIAN a precizat, în ședința festivă Zilele USV, că universitatea suceveană este o instituție “tot mai valoroasă” la nivel național, atât prin calitatea actului educațional, cât și prin dotările existente.