La data de 19.04.2017, ora 00.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control, autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani din localitate și în care se aflau doi pasageri, unul din comuna Fântânele, proprietar al mașinii.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia audierii, proprietarul mașinii a declarat faptul că nu cunoştea că tânărul nu deţine permis de conducere, nici că a consumat băuturi alcoolice şi i-a permis să conducă autoturismul întrucât el băuse.
În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 23 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.