Muzica fostului Cenaclu Flacăra, dar și piese noi, au fost cântate miercuri seară pe scena auditoriumului Universității Ștefan cel Mare Suceava.
Andrei Păunescu și invitații săi au ridicat sala în picioare, spectatorii cântând alături de artiști.
Lângă Păunescu s-au aflat pe scenă Lucian Rusu – tobe, Daniel Dragomirescu – chitară, Dan Saghin – chitară bas, Johannes Onesciuc – clape și Andrei Cicioc – voce și chitară.