Centrul de cercetași Ținutul Fagilor Suceava va organiza mâine între orele 16 – 22, Festivalul Luminii în 3 locații : în Parcurile Central, Trei Bărboși și Tătărași.
Festivalul ajuns la a 8 –a ediție va reuni eforturile și munca membrilor și comunității sucevene: copii, tineri, părinți, profesori, voluntari și ONG -uri, dar și a altor cetățeni.
Cercetașii suceveni vor aprinde aproximativ 3 mii de gulgute – cutiuțe din hârtie de diferite culori și mărimi, care au menirea de a aduce speranța și bucurie în sufletele sucevenilor, făcându-i să uite de griji și de agitația zilnică.
În cele 3 locații vor avea loc ateliere și jocuri pentru toate vârstele, schimburi de carte, totodată participanții având ocazia de a asculta muzică și de a achiziționa obiecte handmade confecționate de cercetașii din Suceava.