Consilierii județeni suceveni au revocat, în ședința de astăzi, dreptul de administrare al Regiei Aeroportul asupra bunurilor proprietate publică și privată a județului de la Centrul Economic Bucovina.
5 pavilioane expoziționale și industriale, precum și terenul aferent au fost preluate din nou în administrarea Consiliului Județean.
Expertiza tehnică a clădirilor a arătat că acestea nu pot suporta o compartimentare adecvată unor terminale de pasageri și a unei hale de depozitare cargo.
La şedinţă a fost prezent şi fostul preşedinte social-democrat al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, care a cerut consilierilor să pregătească dezvoltarea ulterioară a aeroportului fără a înghesui terminalele pe o suprafaţă mică.
În sală a participat şi directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, acesta precizând că sunt posibile mai multe variante pentru dezvoltarea aeroportului, printre care extinderea căilor de rulare, construcţia de noi platforme şi chiar a unui drum de securitate, între Centrul Economic Bucovina şi actuala pistă.
Consilierii judeţeni PSD au cerut pauză de consultări, iar la revenirea în sală proiectul a trecut cu 32 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.