N-a trecut mult de la ultima vizită a lui Cosmin, în care ne prezenta un proiect cosmic -la propriu-, că iar a pus la cale un show inedit.
”Spectacolul a fost conceput pentru a fi transmis în mediul virtual, filmarea acestuia sugerând spectatorului o perspectivă participativă, fiind realizată de această dată nu din sală, ci chiar din spaţiul de joc al actorilor.
Nefiind la prima lor experienţă în a compune muzică pentru teatru, cei doi actori ai Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Horia-Andrei Butnaru şi Cosmin Panaite, semnează de această dată o compoziţie muzicală comună, explorând în cadrul acestui proiect compatibilitatea muzicală pe care cei doi au remarcat-o în timpul lucrului la PiSiCi, spectacolul-concert al teatrului sucevean pus la cale de Fără Zahăr.”
Cosmin Panaite este şi regizor al Teatrului Studenţesc Fabulinus Suceava. Ca masterand în regie la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Cosmin semnează, cu prilejul miniproducţiei muzicale Afurisilă #honeybunnymusic, primul său spectacol într-un teatru profesionist de stat.
Spectacolul poate fi vizionat gratuit pe YouTube şi pe pagina de Facebook a teatrului sucevean, https://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro, începând cu ora 19:00, vineri 18 decembrie, 2020.
Ascultă schimbul dinamic de replici dintre 2 personaje cosmice: