Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează, vineri seară, Gala Excelenţei în Afaceri pentru a premia cele mai performante firme pentru activitatea desfăşurată în acest an.
Evenimentul va avea loc la Conacul Domnesc din Şcheia.
Pe lângă Topul Firmelor, în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri vor fi acordate Trofee de Excelenţă şi Premii Speciale pentru a răsplăti elementele cheie de diferenţiere pe piaţă, continuitatea în activitate, eficienţa şi competitivitatea.
Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.