Muzeul Național al Bucovinei a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru elaborarea documentației tehnice necesară lucrărilor de reabilitare a Casei Memoriale Simion Florea Marian din Suceava.
Cu o vechime de peste 140 ani, clădirea situată în apropierea Hotelului Continental adăpostește peste 20 mii de bunuri de patrominou cultural național aparținând folcloristului care s-a stins din viață în anul 1907.
Având în vedere starea de degradare, conducerea Muzeului Național al Bucovinei a accesat fonduri de 250 mii lei din partea Institutului Național al Patrimoniului, la care se adaugă o contribuție proprie de 25 mii lei.
Lucrările vor viza atât consolidarea și restaurarea imobilului la exterior, cât și reabilitarea încăperilor la interior.
De asemenea, va fi amenajată peisagistic și grădina ce înconjoară monumentul istoric.
Proiectul are termen de finalizare luna august anul viitor.
CITEȘTE ȘI
Medalii aniversare oferite de Muzeul Bucovinei Suceava la aniversarea a 120 ani
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!