Tot mai mulţi suceveni apelează la cardul european de sănătate pentru a avea acces la serviciile medicale de urgenţă pe durata şederii în străinătate.
Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a emis în acest an 2.600 de carduri europene, cele mai multe în luna mai.
Potrivit ultimelor reglementări, perioada de valabilitate a cardului european a fost extinsă de la 6 luni la 1 an de la data emiterii.
Atât cardul european acordat asiguraţilor, cât şi certificatul provizoriu sunt gratuite şi oferă titularului dreptul la servicii medicale care devin necesare pe perioada deplasării într-un stat al Uniunii Europene.
Deținătorii trebuie să știe că tratarea afecţiunilor existente nu este posibilă cu acest card de sănătate, de exemplu diabetul sau o afecţiune cronică a inimii.