Începând din acest an, Regia Romsilva derulează campania Un copil – un brăduț.
Noua campanie își propune responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră prin implicarea acestora în acțiunile de plantare, dar și socializare.
Orice companie, asociație, fundație sau persoană fizică poate achiziționa un brăduț care va fi plantat în ghiveci de către un copil, îngrijit și ajutat să ajungă, în primăvara anului viitor, bun de plantat în mediul lui natural.
Partenerii care vor susține acest proiect alături de Romsilva, vor beneficia de asistență tehnică de specialitate din partea silvicultorilor.