Începând cu această lună, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății, Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară, Cabinetele Medicilor de Familie, autoritățile publice locale în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie Iaşi relansează campania de screening pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș Papanicolau la populația feminină cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani.
Institutul Regional de Oncologie Iaşi, prin unitățile mobile cu care a fost dotat de Ministerul Sănătății și specialiștii de care dispune, vine în sprijinul rețelelor de screening organizate în județul nostru.
Autospecialele pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate şi dotate se vor deplasa în Siret – 26 martie începând cu ora 9,30 – Policlinica, Rădăuți – 27 martie, începând cu ora 9,30 – Cabinet dr. Lazăr Gabriela și dr. Bogdan Botez, Vadu Moldovei – 3 aprilie- Primărie și Moldovița – 10 aprilie Centru Adam Moldovița.
Testarea este gratuită, recoltarea fiind efectuată în condiții de sterilitate, de către medici specialiști de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi implicați în derularea programului.
Beneficiare ale programului sunt femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate.