full screen background image

Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţie

 

AJOFM Suceava, în parteneriat cu penitenciarul Botoşani, a organizat astăzi Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţie.

 

 

În scopul susţinerii reintegrării sociale şi profesionale a acestora, au fost invitaţi 9 angajatori cu atitudine receptivă şi suportivă faţă de persoanele eliberate din detenţie, iar Penitenciarul Botoşani a escortat un număr de 14 deţinuţi, care finalizează pedepse privative de libertate.

 

 

În colaborarea cu  angajatorii s-a urmărit acoperirea deficitului de personal prin calificările pe care le au persoanele din grupul ţintă, disponibilitatea  pentru calificarea la locul de muncă şi subvenţionarea ofertelor de la bursă prin măsurile active de stimulare a angajatorilor.

 

 

Selectarea  persoanelor participante şi a angajatorilor care au dorit să dea un semnal de acceptare şi normalitate din partea comunităţii locale, a condus la angajarea pe loc a unui număr de 3 persoane, care au primit şi precontracte de angajare din partea S.C. Little Lamb SRL, precum şi la 75 de  programări pentru al doilea interviu.

 

 

Fiecare participant a susţinut cel puţin un interviu, iar mai mult de jumătate din ei au câte două şi trei opţiuni de angajare.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *