full screen background image

Bunuri sustrase într-un club din Vatra Dornei

 

Sâmbătă, 12 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, un echipaj de jandarmerie a observat o femeie care s-a apropiat în fugă de un grup de mai multe persoane aflat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, strigând la acestea să îi restituie telefonul furat.

 

jandarmi-lugoj-1000x600

Jandarmii au intervenit pentru detensionarea situației, constatând că femeia în cauză este în vârstă de 20 de ani și că are domiciliul în Vatra Dornei.

 

 

Aceasta a relatat jandarmilor că, în timp ce se afla într-un club din localitate, o persoană i-a sustras din geantă suma de 328 lei și un telefon mobil în valoare de aproximativ 800 lei.

 

 

Totodată, a indicat faptul că bunurile i-au fost sustrase de una din persoanele din grupul respectiv, deoarece și acestea și-au petrecut seara în club.

 

 

În urma discuțiilor contradictorii cu celelalte persoane și pe fondul unor probleme medicale anterioare, femeia a suferit un atac de panică, fiind necesare intervenția unui echipaj de Ambulanță și transportarea acesteia către Spitalul Municipal Vatra Dornei în vederea acordării îngrijirilor medicale.

 

 

În cadrul verificărilor, un tânăr din grup a recunoscut sustragerea bunurilor.

 

 

B.A., 18 ani, din municipiul Vatra Dornei, a relatat faptul că în seara respectivă, în timp ce petrecea în club, a observat că tânăra se ridică de la masă și se îndreaptă spre ringul de dans, lăsându-și poșeta nesupravegheată.

 

 

B.A. s-a apropiat de masă și a sustras din poșetă un telefon mobil și suma de 328 lei.

 

 

Imediat a părăsit clubul și a ascuns telefonul în pasajul subteran din apropierea gării din centrul localității și a îngropat banii într-un ghiveci de flori de pe domeniul public, cu intenția de a reveni și de a recupera bunurile ulterior.

 

 

Jandarmii au restituit femeii bunurile sustrase și l-au predat pe autor Poliției Municipiului Vatra Dornei în vederea continuării cercetărilor.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza