full screen background image

Bucovina la Târgul de Turism al României

În scopul promovării pe plan național al potențialului turistic al județului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava a participat la cea de a 35-a ediție a Târgului de Turism al României – TTR 2016, eveniment organizat în perioada 25-28 februarie 2016 în cadrul Centrului Expozițional ROMEXPO – București.

 

2

 

Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României a înregistrat prezenţa a 285 firme de profil din 15 ţări (Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria), respectiv: agenţii de turism tour – operatoare şi detailiste, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi bănci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, organizaţii de promovare a turismului din străinătate, organizaţii şi instituţii de promovare a regiunilor turistice din România, dar şi prestatori de servicii de transport, de cazare şi de agrement. Editurile, instituţiile culturale, reprezentanţii presei din domeniu şi generaliste, bloggerii şi scriitorii de turism au fost, de asemeni, prezenţi la eveniment.

 

 

Cel mai mare târg de vacanţe din România, din cursul anului 2016, s-a bucurat de prezența a peste 20.000 de vizitatori.

 

 

Consiliul Județean Suceava a deținut un stand interior, cu o suprafață de 18 m2, în Pavilionul C4.

 

 

În spațiul expozițional, amenajat pentru promovarea obiectivelor şi atracţiilor turistice din judeţ, inclusiv a staţiunilor turistice Gura Humorului şi Vatra Dornei şi a Aeroportului Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava, au fost prezenți doi meșteri populari, care au oferit publicului vizitator demonstrații de pictură pe ouă și pictură icoane.

 

 

Pe parcursul a 4 zile, celor peste 2.500 de vizitatori ai standului Bucovinei li s-au oferit, cu titlu gratuit, materiale de informare şi promovare turistică, respectiv: hărți turistice, broșuri de prezentare a structurilor de cazare turistică, a bisericilor și mănăstirilor din județ, a turismului rural și turismului activ, ghiduri turistice ale municipiului Suceava şi ale Bazinului Dornelor, broşuri de prezentare a staţiunilor turistice Gura Humorului şi Vatra Dornei, pliante de prezentare a unităților de cazare din județ, pachete turistice pentru perioada sărbătorilor pascale şi pentru sezonul estival, flyere de prezentare a Aeroportului Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava şi materiale personalizate pentru promovarea aeroportului.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza