Managerul Spitalului Clinic Județean Suceava ALEXANDRU CALANCEA își menține ideea de a nu se înscrie în niciun partid politic.
El a declarat postului nostru de radio că “importantă este eficiența actului managerial și nu înrolarea politică”.
ALEXANDRU CALANCEA a menționat că “trebuie să existe un parteneriat solid” cu instituția conducătoare, Consiliul Județean, dar a adăugat că “din punct de vedere medical, managerul este cel care hotărăște”.
ALEXANDRU CALANCEA a fost numit manager al Spitalului Județean Suceava în 2020, apoi a câștigat concursul pe post în 2022, mandatul lui urmând să se încheie anul viitor.
CITEȘTE ȘI
Investiții pe fonduri europene la Spitalul Județean Suceava
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!