Muzeul Bucovinei Suceava vă aşteaptă să vizitaţi expoziţia atelierelor Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare, ediţia a V-a, deschisă în perioada 26 septembrie – 21octombrie 2016, la Muzeului de Istorie.
Atelierele organizate în acest an, George Lowendhal –scenograf, Sculptura – arta volumelor, Alternative plastic şi Străluciri de sidef, sunt un mijloc de promovare în rândul publicului de vârstă şcolară a artiştilor plastici bucovineni G. Lowendhal, I. Bârleanu, M. Pruteanu Corduban şi E. Greculesi, precum şi a lucrărilor lor aflate în colecţiile Muzeului Bucovinei.
De asemenea, muzeul oferă copiilor din municipiul Suceava posibilitatea de a experimenta noi tehnici şi materiale de lucru, venind în completarea ariei curriculare Educaţie plastică din cadrul programei şcolare.
Lucrările realizate de micii artişti, în cadrul celor 4 ateliere, au fost jurizate de o comisie formată din prof. Camelia Rusu-Sadovei, prof. Iulian Asimionesei şi muzeograf Susana Cosovan, şefa Biroului Artă.
Numărul mare de lucrări şi calitatea lor a făcut dificilă departajarea, câştigătorii fiind cei talentaţi, dăruiţi şi perseverenţi (mulţi dintre copii au participat la ateliere pentru al treilea sau al patrulea an consecutiv).
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 21 octombrie 2016, ora 12, la Muzeul de Istorie, etaj II, moment în care vor fi acordate premii şi diplome de participare şi vor fi restituite participanţilor lucrările realizate în cadrul atelierelor.