Muzeul Bucovinei din Suceava organizează, în perioada 26 iunie – 14 iulie, ediția a II-a a proiectului Artă și Artefacte, care vizează diversificarea paletei cultural-educative și deschiderea lecțiilor de istorie pentru publicul tânăr.
În cadrul proiectului, la Muzeul de Istorie se va desfășura Atelierul de arheologie experimentală Artă şi Artefacte, care va fi organizat pe trei module: Artă şi artefacte în Cultura Cucuteni, Şi eu pot ! și Restaurare pentru juniori.
La atelierul de arheologie experimentală pot participa copii cu vârste între 10 şi 14 ani cu înclinaţii artistice,din mediul urban, care vor fi repartizaţi în 6 grupe de lucru : 26 – 30 iunie – 2 grupe, 3 – 7 iulie – 2 grupe sau 10 – 14 iulie – 2 grupe.
Înscrierile se realizează până pe 15 iunie, la sediul Muzeului de Istorie, participarea fiind gratuită.
Copiii care vor participa la atelierul de arheologie experimentală vor putea dobândi cunoștințe despre arheologie și Cultura Cucuteni, arta și artefactele din eneolitic, misterele restaurării ceramicii arheologice, colecțiile arheologice ale Muzeului Bucovinei și rolul muzeului în societate.