Arsenium revine cu videoclipul piesei “Bon ami”, împreună cu Mianna și Heren, unul dintre cei mai talentați producători din Barcelona. Cu un sound fresh ce combină elemente dance și pop, single-ul este produs de către Arsenium și Heren și compus de către cei doi împreună cu A. Akinchits. În regia lui UGN, videoclipul este o poveste eclectică, cu atitudine, ce combină elementele grafice cu o imagine futuristică, plină de culoare.
„Sunt foarte mulțumit de cum a ieșit clipul. L-am filmat cu una dintre cele mai bune echipe din Federația Rusă, în frunte cu regizorul UGN. Piesa am scris-o inspirându-mă dintr-o relație anterioră, în care nu prea era clar dacă suntem prieteni sau deja iubiți. De acolo și fraza principală din piesă «I’m not your Bon Ami». Cel mai greu a fost să creăm conceptul clipului, însă până la urmă a ieșit mai bine decât ne așteptam. […] Dar totul a meritat!”, spune Arsenium
Membru fondator al proiectului de succes mondial O-Zone, Arsenium a cucerit lumea alături de Dan Balan și Radu Sîrbu, cu hituri precum “Dragostea din tei”, “Despre tine” și “De ce plâng chitarele”. În 2006, reprezintă Moldova la Eurovision cu piesa “Loca”, iar în 2008 lansează “Rumadai”, single ce a ajuns în Top 100 în țări precum Germania și Austria. În 2014, artistul reprezintă România în cadrul Vina del Mar Festival, cel mai important festival din America Latină, și câștigă premiul pentru “Best Performer”. Până astăzi, artistul a lansat piese precum “Love Me… Love Me”, “Porque te amo” și “Bella Bella”.
Fost membru al trupei YALL, Heren a devenit cunoscut odată cu piesa “Hundred Miles”, care a devenit virală și a adunat peste 160 de milioane de stream-uri. Din 2016, Heren s-a dedicat carierei solo și s-a concentrat pe crearea producțiilor și remixurilor. De-a lungul timpului, Heren a colaborat cu artiști precum Sharam, Dragonette, iar anul acesta, a lucrat alaturi de Cam Daye și FTKS.
Iată și clipul piesei care ne dă un vibe excelent chiar de la primele ore ale dimineții.